Prima minune bis

A doua nuntă în Cana Galileii. Mireasa, o femeie trecută, scăpată curând de lapidare pentru preacurvie, îşi priveşte distant bărbatul, un om mărunţel, inexpresiv, care reuşise performanţa să o lase borţoasă, deşi era recunoscut în comunitate pentru impotenţa sa monumentală. “Se pare că orice boală are leac”, au gândit scepticii, privind în jos, spre turul pantalonilor, vădit încurajaţi. Totul decurge normal, ca la orice nuntă, monoton, la limita plictiselii generale. Lumea drojdeşte, înfulecă şi, din când în când, împuşcă câte un dans, transpiraţia cu  miros greu de borhot acoperind parfumul suav al florilor de iasomie ce împodobesc mesele aranjate asimetric prin colbul curţii.

Dintr-un colţ, doi ochi blânzi, obosiţi, injectaţi, privesc plictisit acest “spectacol”. E un tinerel slăbănog, nebărbierit, pletos, care pare să fi cunoscut toate necazurile ce-i pot fi date unui om să trăiască. Bate uşor tactul cu degetele mâinii stângi pe marginea castronului de lut din care tocmai golise  ciorba care-i fusese servită de către gazde. A mers la fix mai ales că nu-şi revenise încă din mahmureala de ieri, şi colac peste pupăză azi trebui s-o ia de la capăt. Era sleit şi-l durea îngrozitor în partea dreapta, sub coastă.  Aşa nu mai putea continua. Noroc că nu era mama lui să-l vadă în halul ăsta. “Mare noroc!”

Se ridică uşor, clătinându-se: “ Aduceţi-mi şase vase de piatră! Astăzi voi transforma vinul în apă!” Nu apucă să termine că a şi fost răstignit pentru blasfemie… Beţivanilor!

Întoarcerea morţilor vii

România a votat. Încet, precipitat, timid, dar a votat.  Agonie şi extaz pentru unele partide, ejaculări precoce pentru altele. Electoratul îmbrăcat în straie de sărbătoare, mirosind puternic a naftalină, s-a prezentat la urne cu entuziasmul mortului dus pe ultimul drum. Tropăitul înfundat al pantofilor de carton, cumpăraţi din bazar împreună cu o duzină de prosoape pentru poduri şi tul pentru capacul de la coşciug, “însufleţeşte” din când în când secţiile unde membrii comisiilor adormite de atâta “activitate” dezleagă dezinteresaţi integrame sau citesc ultimile bârfe din tabloide. 222. Nu…nu este 1/3 din numărul bestiei, ci doar începutul codului numeric personal al uneia dintre stafidele care doreşte să-şi exprime dreptul constituţional de a alege reprezentanţi în Parlamentul European. Sfinteeeeeeeee Petreeeeeeeeeee!!! Nu cumva duduia împreună cu prietenele ei aveau un “tea-party” cu matale astăzi!!! Te rog eu frumos consultă-ţi ornicul şi pune apă la încălzit înainte să ajungă la urnă!!! O altă prospătură, născută pe când primul ministru I.G. Duca îşi dădea obştescul sfârşit pe peronul gării din Sinaia,  votează pentru cei care i-au mărit pensia, de parcă ar mai apuca să o mai ia încă două-trei ere glaciare de acum înainte. Un altul cu nişte dioptrii de nu ar vedea o balenă eşuată în propria sufragerie, nu face distincţia între flori: unde-i una…unde-s trei… Pune ştampila şi pleacă cu inima împovărată de incertitudine şi  în suflet cu hotărârea de a-şi face “tuning” la ochelari, pentru prezidenţialele din toamnă. Nu lipseşte nici cetăţeanul turmentat, care în varianta 2009 e de fapt beat clampă, pişat pe el şi cu gura spurcată. “Eu cu cine morţii mă-sii votez!!! Toţi nişte hoţi băga-mi-aş %^$# în neamul lor! Să le iau faţa-n…!” Trebuie urmărit când merge să-şi exprime (mult spus) opţiunea, deoarece există riscul să confunde cabina de vot cu “fundu’ – curţii” şi în lipsă de altceva să se şteargă cu buletinul. Nu de alta dar şi acesta  trebuie numărat la un loc cu celelalte şi anulat după caz. Beah!

Am o certitudine că la ora la care scriu aceste rânduri se pregătesc şi câteva colive, semn al victoriei în alegeri. Cine a câştigat? Cui dracu-i mai pasă! Am aflat doar că 27% din populaţia cu drept de vot a României e cu un picior în groapă…la propriu.  

Strănut

Porcul fu scos de urechi din coteţ, buimac şi apoi legat fedeleş de copite, în curte, lângă ligheanul de email, cuţitul lung de o jumătate de  cot şi oala de zece kile plină cu apă clocotită. Deşi tot acest ritual îi stârnea amintiri neplăcute legate de dispariţia prematură a iubitului său părinte, iarna trecută, se hotărâ să nu intre în panică. Se gândi că e doar o acţiune de intimidare,  urmare a încercărilor sale repetate de a părăsi coteţul conjugal, devenit neîncăpător pentru el, consoartă şi cei 12 godaci, veniţi pe lume în urma unei festin de nepotolit cu vişine din vişinată. E drept că rupsese de nenumărate ori gardul până să i se pună sârmă în bot, e drept că îşi înfipse cu sete colţii în mâna stăpânei în timp ce aceasta deşerta căldarea plină cu lături în troacă şi la fel de drept e şi că înhăţase vreo câţiva pui bezmetici, exclusiv pentru a se convinge că statutul de omnivor îi este corect atribuit în cărţile de biologie pentru gimnaziu. Dar de la asta, până la a ajunge să fie târât într-un mod atât de umilitor în faţa propriilor progenituri, care îl priveau nedumerite şi neliniştite, este o oarecare diferenţă de abordare!

Pe poartă îşi făcu apariţia vecinul de alături, om cu o privire aspră, recunoscut în colţul acesta de sat pentru precizia chirurgicală de expediere în Raiul porcilor a oricărui purtător de rât. Se apropie, luă de jos cuţitul şi începu să  ascută tacticos lama de o piatră, încercând-o din când în când cu degetul mare şi rânjind sadic. “-Da ce-ţi veni să-l tai?” întrebă ”-E neobişnuit pentru începutul de vară…” Răspunsul veni mirat, pe un ton îngrijorat. “- Da n-ai văzut la ştiri?! E jale prin America!!! Au răcit porcii şi deja a început să se transmită şi la oameni!! Spunea Esca aseară că au aterizat vreo câţiva gripaţi şi pe la noi.” Apoi uşor la ureche: “Şi între noi fie vorba…porcul meu a strănutat dimineaţa asta.Nu vreau să risc. Îl fac cârnaţi înainte să ma facă el pe mine!” ”-Cum vrei!” şi mâna care ţinea cuţitul plecă fulgerător.

Toate astea din cauza unei reacţii alergice la puful de plop şi a două tipe venite de la New York cu mucii târâş!  Închise ochii şi visă la coteţe zgârâie-nori…

MARŢI

20.45 – Unirea Urziceni – Feşe Vaslui. Începe meciul. Prim plan pe spectatori. Toţi papă seminţe şi scuipă cojile relativ finuţ, să nu dea pe vecinu din faţă. Gazonul … bunutz, jumate iarbă, jumate lut. Vasluiul dă gol !! Evident, mă bucur, că doar mi-s vasluian :) Tribunele sar în aer .. sunt vreo 200 de spectatori pe stadion, aşa că au unde să sară.

21.45 – Ups … aflu pe ultima sută de metri că pe PRO TV e alt meci … CHELSEA – LIVERPOOL.. Prim plan pe spectatori – Domni, doamne, tineri, bătrâni, dar toţi aliniaţi impecabil, aşteaptă cu sufletul la gură să înceapă spectacolul. Scuze, SPECTACOLUL !! Şi începe, măi tată, măăăi. 22 de jucători adevăraţi, care aleargă cu o viteză pe care am apreciat-o la vreo 160/h.

Arunc un ochi la celălalt televizor, doar mi-s vasluian … doi de-ai noştri au dat cap în cap. Eh .. aşa-i când stai pe loc. Dac-ar fi alergat, i-ar fi durut probabil, dar aşa, au început să se certe între ei, fiecare reproşându-i celuilalt că stătea pe locul lui ..

Heehee.. la celălalt televizor .. e deja 2-0 pentru Liverpool. Adică … „au întors scorul”. Această expresie, necunoscută fotbaliştilor autohtoni, înseamnă să revii în joc, să răstorni situaţia, să-ţi ţii fanii în suspans, să joci, să crezi şi să-ţi dai şi viaţa pentru asta, dacă-i nevoie. Dar cui să-i spui din astea? Lui Piţurcă? LOOL.

Vasluiul mai dă un gol. Uuuraa. Ne-am calificat în semifinalele Cupei României ! Doamne, cum sună, acum 5 ani mă duceam la Bacău să văd pe Steaua. Suntem pe val. Meciul e aproape de final. Arbitrul fluieră. Da, ne-am calificat. Ceva mic, blond şi cu nasul roşu se agită pe margine. Aaaa, e tipul ăla de 1.20 care şi-a luat un cap în gură acum 3 zile de la un ţăran dinamovist. E fericit. A uitat de duşmani. În schimb, jucătorii se înjură pe teren. Intervin cagulaţii. Galeriile se înjură şi ele. Vin jandarmii cu paralizantu’. I-au liniştit pe toţi. Doar câteva scaune se mai agită nestingherite prin văzduh. Prim plan pe jucători… da, l-a scuipat. L-a nimerit fix în frunte … deci, suntem şi noi buni la ceva.

La marginea terenului, vreo 3 procurori pun cătuşe la mâinile cuiva. Îl duc după Jiji. E un preşedinte de club. Saltă şi un arbitru. Şi pe fiu-su ! El intermediase şpaga. Ce nasool. Dar vai, o saltă şi pe bunica arbitrului… abonamentul la mobil era pe numele ei. Sărăcuţa de ea.. are 82 de ani şi deja are mandat de 29 de zile. Oare de Înviere ce face? Dacă ajungem până acolo.. că pe OTV e vorba de cutremur de 8 grade.

22.45 A doua repriză la CHELSEA-LIVERPOOL. Trec câteva minute, goool ! Un gol cum se vede o dată la 3 ani. Mai urmează unul.. la fel şi ăsta, încă unul şi încă unul. 6 goluri într-o repriză. Şi n-au obosit deloc !! Agonie, extaz, agonie, extaz .. Liverpool pierde în cele din urmă. Dar cum a făcut-o…Cu 4 goluri înscrise, în acordurile „YOU’LL NEVER WALK ALONE”, cântate cu mândrie de zeci de mii de fani care au simţit că sunt la o clipă de marea victorie. Abramovici se bucură. Să fie de la scor? Sau de la proaspăta soţie de 21 de ani?

Prim plan pe spectatori. Galeriile se salută. Cântă. Aplaudă. Jucătorii se îmbrăţişează şi îşi strâng mâinile. BĂRBĂTEŞTE, aşa cum au şi jucat.

În urma LOR  au rămas MÂNDRIA, ONOAREA, CINSTEA, ORGOLIUL, DORINŢA, CREDINŢA … fericirea de a-i fi făcut fericiţi pe alţii.

În urma noastră au rămas … coji de seminţe.

Am ajuns acasă. Mă uit la reluarea meciului CHELSEA-LIVERPOOL. Şi o să mă mai uit şi mâine. Şi poimâine, pentru că încă nu-mi vine să cred ce am văzut.

Mă sperie însă un gând … dacă va veni ziua marelui meci … Vaslui-Liverpool??

P.S. Aş putea paria orice că dacă Gerard era în teren, Liverpool câştiga !!

A treia zi

Apăsă tasta Enter cu satisfacţia omului care, după o zi de muncă, se aşează la umbra unui copac să se odihnească. Punctul din finalul ultimei fraze era, şi credea pe bună dreptate acest lucru, încununarea unui nou succes editorial pe care cititorii îl vor devora precum termitele, umplându-i sufletul cu delirul satisfacţiei şi buzunarele cu efemeritate. Călătoriile iniţiatice pe înţelesul rănitelor în dragoste şi al frigidelor ahtiate după literatură de duminică, îl făcuseră celebru şi bogat, iar acest statut îi convenea de minune mai ales că nu lucra mai mult de o lună pe an, în restul de unsprezece culegând roadele. Şi ce roade!!!

“Capodopera” pe care tocmai o finalizase era o parabolă a înălţării şi decăderii unui păstor de la sud de Carpaţi, al cărui destin tragic, marcat de stigmatul propriei primitivităţi, va fi în cele din urmă aureolat cu nimbul sanctificării. Povestea începe ” la coada oii “, când tânărul murdar de urdă la gură şi nasul plin de muci, are o revelaţie înălţătoare. Se făcea că o lumină orbitoare îl acoperă şi însăşi mâna providenţei îi mângâie părul încâlcit şi plin de căcăreze. “Tu vei fi lumina ce va călăuzi pe cei asemeni ţie prin negura ignoranţei!”. Mesajul s-a dovedit a fi prea filosofic pentru el, tot ce reuşi  să reţină fiind verbul primordial “a călăuzi”. “Conducător, lider, izbăvitor, Mesia … Asta-i pohta ce-o pohtesc!” Bău apoi de la ţâţa unei capre şi adormi vreo câţiva ani. Bătrânul baci avu grijă de el să nu-i deranjeze nimeni somnul uitării în care se cufundase şi să nu-i lipsească nimic din cele trebuincioase traiului.  Metamorfoza fizică  începuse…

Se trezi buimac, matur şi cu talentul oratoriei. Cel puţin aşa credea el în această ultimă privinţă. Era printre cei 300 de Aleşi… Mirosului de lână udă şi tomosan îi luă locul mătasea şi parfumul fin, laptele se transformase în băuturi rafinate cu efecte euforice, iar baciul, căruia îi datora atâtea pentru că veghease asupra lui cât fusese în stadiul de larvă , şi care între timp plecase spre locul  verdeţii veşnice şi a merinoaselor fericite, fusese înlocuit cu o armată de gorile. La cel mai mic semn, acestea îi acopereau cu propriile corpuri mătăhăloase trupul firav în aşa fel încât glasul să-i poată fi încă auzit din spatele acestui sanctuar temporar.  O voce răsunătoare şi fără noimă care în cele din urmă avea să-l ducă la pierzanie. Începu să-şi propovăduiască şi să-şi trâmbiţeze propriile credinţe şi idei atât de sus, atât de tare şi atât de strident încât oamenii începură să vomite pe la colţuri. Asta până într-o zi când s-a constatat cu stupoare că nu mai rămăsese nici un colţ liber, nici măcar cele ale  pătrăţelelor caietelor de matematică…

Alarmaţi de amploarea situaţiei, Cavalerii Apocalipsei şi-au potrivit atunci cagulele, l-au încătuşat şi l-au prezentat judecătorilor. Cum crucificarea era considerată barbarie de către societatea care îl condamnase, a fost pus pe o listă “a ruşinii” şi trimis în surghiun prin Europa. “Să fie un exemplu pentru cei care vor dori vreodată să facă aidoma lui!”

Finalul?! Să aşteptăm a treia zi…